Programele UNDP de voluntariat – șansa de a face ceva pentru omenire!

Înființată în 1966, UNDP a reușit să atragă în cadrul campaniilor, programelor și inițiativelor derulate până în prezent o serie de voluntari (peste 6500 de persoane în 2018 activau pentru această organizație). Aceștia se implică atât în acțiuni care au loc în caz de incendii, inundații, cutremure și alte astfel de dezastre naturale, cât și în cadrul unor activități care au legătură cu acțiuni de protejare a mediului înconjurător, cu eradicarea foametei și a sărăciei din țările din lumea a treia, precum și cu o tot felul de acțiuni care se conformează celor 17 Obiective Globale, adoptate în 2015. Indiferent dacă ești voluntar în țara de origine, peste hotare sau online, atât timp cât activezi în cadrul UNDP, poți ajuta la schimbarea în bine a lumii!

Care sunt condițiile necesare pentru a deveni voluntar UNDP?

Ai la dispoziție oricare dintre cele trei variante menționate anterior (online, în țara de domiciliu sau în străinătate), așa că, trebuie să iei în calcul care este cel mai avantajos mod în care poți oferi beneficii programului din care faci parte.

Trebuie să știi că perioada de voluntariat este de minim 6 luni, în timp ce maximul este de 4 ani. Mulți dintre cei care activează ca voluntari UNDP o fac pentru o perioada de minim 1 an, alegând (în general) să-și prelungească înțelegerea pentru încă o perioadă.

Trebuie să te înregistrezi în baza de date UNDP, selecția făcându-se în funcție de profilul candidatului și de necesitățile proiectelor derulate de organizație. Cu toate acestea, în funcție de tipul de voluntar se disting câteva condiții care trebuie să fie respectate:

În cazul în care aplici pentru o poziție ca voluntar național, trebuie să ai minim 22 de ani, iar pentru a fi unul peste hotare, vârsta minimă este de 25 de ani – nu există limită superioară de vârstă;

În ambele cazuri este nevoie de o diplomă de studii superioare;

Experiență de minim doi ani într-un domeniu de activitate care se pliază pe caracteristicile poziției pentru care aplici;

Cunoașterea unei limbi de circulație la nivel internațional (se poate alege între Engleză, Spaniolă și Franceză);

Prezența unei serii de trăsături, printre care se numără capacitatea de organizare, respectarea și dedicarea pentru valorile umane și principiile programului de voluntariat și abilitatea de a te adapta cu succes oricărei situații, indiferent cât de dificilă se va dovedi aceasta.

În situația în care nu îți dorești să aplici pentru niciuna dintre pozițiile de voluntar acasă sau în străinătate, atunci o poți face pentru poziția de voluntar online. În fiecare an, numărul celor care fac voluntariat pentru UNDP este de 12,000 de persoane, din 184 de state ale lumii (60% dintre aceștia provin chiar din statele aflate în curs de dezvoltare). În acest fel, te poți conforma și tu motto-ului după care se ghidează voluntarii UNDP: “Voluntarii acționează primii. Aici. Oriunde.”

Unde acționează voluntarii UNDP?

Rapoartele UNDP indică faptul că, în ultimii ani, un număr record de 1, 5 miliarde de oameni au avut de înfruntat diverse calamități, dezastre naturale și probleme care le-au pus în pericol existența. Indiferent de tipul problemei cu care s-au confruntat, pe lângă reprezentanții autorităților locale și cei care au oferit sprijin internațional, s-au numărat și voluntarii UNDP.

Aceștia au fost prezenți în acțiuni de salvare a oamenilor în Filipine, Nepal și Sri Lanka; au ajutat la monitorizarea alegerilor desfășurate în Kenya (în 2017) sau au ajutat victimele evenimentelor din Vietnam și Bangladesh.

Somalia, Libia și Mexic sunt țările în care prezența acestor voluntari a constituit o prima mână de ajutor oferită celor aflați în necaz. Alături de alți voluntari, înscriși în programele Organizației Mondiale a Sănătății (peste 14000 de persoane), au ajutat la vaccinarea a nu mai puțin de 1, 9 milioane de copii din Nigeria de Nord.

Prezenți în Ucraina și Fiji, voluntarii UNDP au ajutat la reconstruirea unor mici părți din aceste state, care erau măcinate de efectele războiului și ale ciclonului. Iar în Africa de Sud, Sierra Leone și Liberia, aproximativ 300 de voluntari au luptat în 2014 împotriva răspândirii virusului Ebola.

Alăturându-te programelor de voluntariat (online, din țara de origine sau în străinătate), alături de ceilalți voluntari UNDP poți să schimbi ceva (în mai bine) în această lume!

Dacă doriți să vă alăturați și nouă - Înscrieți-vă acum pentru a afla cum este aici.